Posts Tagged ‘romi’

Un articol excelent

Aici.

Cercetînd presa…

Am dat de acest articol despre romii din Merghindeal (jud. Sibiu) care au devenit fermieri şi lucrează pământul cu spor şi hărnicie.

Pe noi acest lucru nu ne uimeşte, pentru că am lucrat la filmări cu o sumedenie de oameni de toate etniile şi nu au fost nici unii nici mai buni, nici mai răi decât ceilalţi. Dar ne-a dat o idee de locaţie pentru viitorul film :))

Un site frumos cu poze frumoase

Aici.

Ne-au primit cu pâine şi… cafea

De când ne-am apucat de proiect, am băut la cafele cât nu produce Brazilia într-un an îmbelşugat.

Am intrat în zeci de gospodării – unele mai modeste, altele mai prospere – de romi, am stat cu ei la masă şi am pălăvrăgit despre film, despre politică şi despre primăvara care nu mai venea. Apoi eram atacat – invariabil – cu invitaţia: “da’ beţi o cafea?”, urmată de insistenţa aceea politicoasă la care întotdeauna cedez fără speranţă: insistenţa oamenilor care îţi dau ce au ei mai bun în casă.

La ultimul casting, am fost ameninţaţi de o bunică înarmată cu lopata brutarului: “staţi că amu scot din cuptor pâinea, şi vă dau să gustaţi!” Cu gura plină de cafea, am dat din cap cât mai neutru cu putinţă. Ne şi vedeam cu gura plină de pâine, molfăind la greu şi bînd cafele ca apucaţii. Când am ajuns la zaţ, am îmcercat să o ştergem, mai ales că deja terminasem treaba. Bunica a alergat într-un suflet la cuptor, a scos de acolo o franzelă de casă cu 3 minute mai devreme de cum îi arăta dumneaei cronometrul biologic – s-a şi ars niţel în procesul ăsta – şi ne-a învelit-o în şerveţele: luaţi cu voi, e pită bună, de casă.

Nu este frumos să refuzi o femeie; dar – şi aici NASA, care a făcut nişte teste în domeniul ăsta prin anii ’60, îmi dă dreptate – este imposibil să refuzi o bunică. Mai ales că era ora 7 seara şi noi, în afară de micul dejun, nu mai mâncasem nimic în ziua aceea în care băusem cafele. Multe cafele.

Doamne-ajută-ţi, mătuşă, ne-am zis în timp ce conduceam maşina de parcă eram Dani Ungur. Nimic nu se compară cu senzaţia aceea ca din copilărie în care îţi adânceşti degetele în cea mai fierbinte pâine albă, şi îţi este aşa de poftă încât nu simţi că te arde mâna, pentru că te arde stomacul mai tare.

De azi într-o săptămână…

…sosesc în România Luciano şi Derrick. “Echipa americană”.

Astăzi facem o “scurtă” şedinţă de câteva ore cu Ionuţ Turda, şi el proaspăt întors de peste ocean. Weekendul care urmează se anunţă foarte agitat, pentru că facem primul drum pe “platourile” din Sălaj. Vom vedea nişte peisaje foarte frumoase şi ne vom lăsa imaginaţia să zburde. A, şi poate vom filma un scurt metraj – “Femeia perfectă” – aşa, de încălzire. Dacă vremea nu ţine cu noi, atunci filmăm în celălalt weekend.

Fun fact: în filmul Usturoi avem o scenă haioasă cu o vrăjitoare care îi ghiceşte unei mame viitorul familiei sale, într-un moment de răscruce al acesteia. Când am găsit-o, în persoana unei doamne de vârstă respectabilă, aceasta a fost pur şi simplu oripilată: “Eu, să joc într-un film cu ţigani? Nici nu mă gândesc! Nu vă înţeleg cum de puteţi face un film cu ţigani!”

Noi nu ne propunem să turnăm un film manifest, nu ne pricepem la noţiuni gen “integrare” sau “emancipare”, noi vrem doar să vă facem să râdeţi când vizualizaţi filmul. Pentru că aveţi nişte amigdale foarte frumoase pe care dorim să le arătaţi lumii!

Asa dansatori, mai rar

Asa ceva, cum ar spune Nea Marin, “nu se exista”.

Au intre 11 si 20 de ani.Nu va pot pune filmul cu ei aici pe blog, pentru ca nu avem nici acceptul lor, nici al familiilor lor, dar vi-i vom prezenta pe toti, in momentul dansului, intr-o varianta extinsa. Efectiv nu au nevoie de instrumente, isi creeaza propria lor muzica folosindu-si propriile trupuri, maini, palmi, genunchi, degete.

Vom adauga si o varianta “extended” pe site, dupa ce terminam cu montajul. Dar nu foarte “extended”, pentru ca pastram ce e mai bun pentru making of.

Astăzi a plouat

Fotografie cu filtru Instagram.

Vestea bună de astăzi

“Romii de la Medicină primesc şi dau lecţii de viaţă de pe băncile şcolii, unde fascinaţia maşinăriei numite corpul uman se transformă în cea mai bună armă anti-discriminare.”

De la Evenimentul Zilei.

Design Downloaded From Free Wordpress Themes | Free Website Templates | News and Observers