Archive for the ‘oameni care miros a usturoi’ Category

Usturoiul a ajuns la Cannes!

De când am început proiectul nostru, am întâlnit tot felul de oameni.

Oameni blazaţi, care abia aşteaptă să se încheie ziua pentru a ajunge din nou în pat, unde se simt comod, liniştiţi, protejaţi. Oameni care nu mai visează. Care nu doresc să facă nimic, numai să se ascundă de tăvălugul cotidian.

Am întâlnit oameni care colcăie de idei, care doresc să facă ceva, care-şi doresc mai mult, dar nu au energia să facă următorul pas. Care rămân cu visurile lor pe birou, scrise frumos, dar uitate sub un vraf de hârtii şi de lucruri mai importante.

Am întâlnit oameni contaminabili, care se molipsesc rapid, oameni care sunt plini de energie dar care nu ştiu cum să şi-o canalizeze. Şi care, atunci când apare un proiect ca al nostru, se varsă în el cu tot ce au mai bun.

Am întâlnit şi oameni care ni s-au alăturat numai ca să se afle în treabă, şi care au dat bir cu fugiţii atunci când lucrurile au devenit serioase.

Alţii care ne-au spus, verde în faţă, că proiectul nostru nu este pentru ei. Şi i-am înţeles şi i-am apreciat.

Dar oamenii care au lăsat în urma lor un siaj de vise pentru noi sunt cei care s-au molipsit de la noi, s-au implicat în tot ce înseamnă “Usturoi” şi au depus tot ce au avut, zi şi noapte şi de fiecare dată când a fost nevoie, ultima fărâmă de energie. Ultima idee stoarsă după o zi infernală. Ultimul zâmbet şi ultimul strop de creativitate. Doamna şi prietena Elena Ivanca, neîntrecutul Mircea Groza, domnul profesor Vasile Petreanu, impozantul Tibi Covaci, mucalitul şi sufletistul Nicolae Varga, cei doi copii senzaţionali ai noştri de care ne este cel mai dor – lista este foarte lungă. Şi, dintre toţi, cei mai frumoşi nebuni sunt cei care nici măcar nu au apucat să-şi înmoaie codrul de pită în supa noastră de usturoi. Cei care cunosc proiectul nostru numai din auzite, pentru că nu au fost, geografic, acolo, “în strat”, dar asta nu i-a împiedicat să ia aripi şi să zboare alături de noi acolo unde vulturul mânca din Prometeu, unde Felix Baumgarten sărea din stratosferă, unde unii oameni pun piciorul pe Lună sau construiesc, în viitor, celule de viaţă pe planete roşii.

Unul din cei mai creativi oameni pe care-i cunosc, Lucian Mircul, autorul multor texte care ne fac să râdem la radio naţional şi un împătimit al artei cu imagini mişcate, ne-a făcut una din cele mai frumoase surprize de la începutul nebuniei noastre: trimis special, în numele site-ului de cinematografie pe care îl păstoreşte cu pasiune, la Cannes, în donjonul filmului european, a adus usturoiul pe covorul roşu.

Dragă Lucian, îţi spunem doar atât: dacă eram fete, am fi plâns 4 zile.

BlogalInitiative şi Lumânăresele ne dau o mână de ajutor

De când s-a dus vorba că avem nevoie de fonduri pentru a încheia cu bine post-producţia, am rămas impresionaţi de câtă lume a sărit să dea o mână de ajutor.

Blogal Initiative a pornit o campanie pentru a aduna blogerii dispuşi să ofere spaţiu publicitar unui eventual sponsor. Rezultatul – 87 de bloggeri (corecţie: 107!) s-au oferit să scrie articole şi să ofere bannere. Am fost pur şi simplu copleşiţi de numărul mare de oameni care doresc să ajute, semn că blogosfera este frumoasă atunci când vrea. Dacă adăugăm la acest lucru numărul uriaş de bloggeri care preiau orice ştire legată de Usturoi, rezultă o cifră… impresionantă!

Lumea Lumânărilor au pornit o campanie cu lumânări personalizate cu conceptele vizuale ale filmului nostru. Încasările ne vor fi donate pentru a putea definitiva cu bine post-producţia. Mai mult, ne vor oferi lumânări pentru a le oferi, în semn de recunoştinţă, donatorilor generoşi în această cauză a noastră.

Le mulţumim foarte, foarte frumos! Suntem – pe bune – copleşiţi:)

Între timp, vă mai supunem atenţiei câteva apariţii în presă:

Portal HR

Adevărul

Ziua de Cluj 1, Ziua de Cluj 2

Transilvania Live

– Radio Guerrilla

Blogdecinema.ro ne-a făcut o surpriză

blogdecinema.ro ne-a făcut, dacă e să fim corecţi până la capăt, nu una, cu două surprize: un interviu cu bulibaşa scenariului şi a producţiei şi un interviu cu cei doi minunaţi de la TVDeCe, Alina Crâncău şi Răzvan Dragoş. Asta în timp ce-şi declarau susţinerea pentru proiectul nostru:)

Le mulţumim foarte frumos celor din spatele acestui proiect cinematografic şi le dorim mult succes! A, şi îi aşteptăm cu drag la premieră – am înţeles că berea o dau ei…

Tamango, de ce te-ai dus de lângă noi?

Întotdeauna l-am considerat prieten pe Tamango. Cine nu-l consideră aşa?

Nu ne-am întâlnit niciodată, nu am schimbat telefoane, nu ştia că noi existăm, dar îl simţeam aproape de noi, foarte aproape de noi. Cu lingurile lui, cu refrenele, cu tonul inconfundabil al vocii, cu jingle-urile de la Radio Guerrilla sau alături de Shukar Collective – un experiment muzical unic, credem noi. Nu singular, ci unic. Cu un om unic. Şi singular. Un om de condiţie modestă, dar un om comoară. Un om cu vorba ca tunetul, cu inima caldă şi privirea blândă. Un om mare. Un om cu pălăria lui. Un om cu pălăria şi mustaţa lui…

Astăzi refuzăm să plângem. Azi dimineaţă am aflat că “cine intră-n cartiere, Tamango cu pumn de fiere” s-a dus să cânte la lingurile lui Dumnezeu. Dragă prietene, călătorie uşoară! Cântă-i cu suflet, aşa cum ne cântai tu.

Doamnelor şi domnilor, Tamango! Şi-atât.

 

Ca intr-o conspiratie iudeo-tiganeasca

Cum sa-i explic eu personajului negativ (fara sa-l jignesc) ca imi pare foarte, foarte rau pentru el? Dar ca-mi convine de minune ca acum doua zile s-a impiedicat la el in curte si a cazut cu fruntea de zid si s-a trezit cu o frumusete de cicatrice direct la el pe frunte?  Ceea ce-l face perfect pentru rolul de bad guy?

Ca sa vedeti cat de mult conteaza sa-ti placa ceea ce faci: nu a scapat nici o clipita din mana vioara lui draga, care a trecut si prin aceasta incercare fara nici macar o zgarietura.

Oameni care miros a usturoi

În momentul în care ne-am înhămat la acest proiect, ştiam numai că va fi greu, nu şi cât de greu va fi.

Cel mai mare pericol pentru noi este să nu ne lăsăm loviţi acolo unde-i este greu voinicului: în entuziasm. Entuziasmul este cel dintâi şi totodată cel mai important capital pe lumea aceasta! Şi asta nu o zicem noi, ci domnul Flavius Lucăcel (dramaturg, poet, prozator şi încă o mie de chestii legate de creaţia literară), care ne-a şi scos la liman scenariul din nişte ape mai tulburi, la un moment dat. Flavius care ne-a dat un sfat de aur, sfat care ne-a ghidat întregul proiect: să nu ne batem capul cu persoane care nu ne împărtăşesc entuziasmul. Să ne ferim de pesimiştii congenitali. De depresivii cronici (la figurat). De cei care văd obstacole pretutindeni în loc să vadă oportunităţi. Aceştia sunt cei mai periculoşi: ne ronţăie şi nouă din avânt, şi e păcat.

Spre marea noastră bucurie, am întâlnit însă mai mulţi oameni din cealaltă categorie. Oameni care vin la noi să ne ajute. Oameni care se entuziasmează pe loc atunci când le povestim despre proiect. Care trăiesc cu noi fiorul creativ, râd cu poftă când le povestim scenariul, care ne ajută şi se implică fără prea multe mofturi. Oameni care sunt siguri că vom face un film de excepţie. Noi le spunem “oameni care miros a usturoi”.

Dania de la Tiparo, mulţumim că miroşi a usturoi alături de noi!

Design Downloaded From Free Wordpress Themes | Free Website Templates | News and Observers